Principiile comunitare care guvernează siguranţa alimentară. Consumatorii sunt protejaţi de riscuri?

Cunoaşterea propriilor drepturi este fundamentală pentru a putea beneficia de toate garanţiile oferite consumatorilor de sistemele comunitare şi naţionale în alimentaţie, mai ales în ceea ce priveşte produsele nesigure, publicitatea înşelătoare, practici comerciale incorecte şi clauze ofensive. “Asigurarea unui nivel ridicat de siguranţă a alimentelor, sănătatea şi bunăstarea animalelor şi a plantelor prin măsuri coerente de la fermă la masă şi a unui monitoraj adecvat, garantând în acelaşi timp funcţionarea eficientă a pieţei interne” sunt câteva dintre exigenţele de bază ale legiuitorului comunitar pentru protecţia consumatorului, în mod similar a ceea ce a fost declarat la nivel internaţional.”

Pentru a putea garanta circulaţia alimentelor sigure şi sănătoase pe piaţa externă, este necesar să nu existe diferenţe semnificative în ceea ce priveşte siguranţa alimentelor şi a hranei de la un stat la altul, de aceea siguranţa alimentelor nu poate fi doar interesul unui singur legiuitor naţional, ci trebuie să fie rezultatul unei armonizării dintre legislaţia comunitară şicea internaţională.

Standardul de referinţă este desigur regulamentul CE nr. 178/2002 care constă în principiile şi cerinţele generale ale legislaţiei alimentare, stabileşte Autoritatea Europeană pentru siguranţa alimentelor (EFSA) şi procedurile care trebuie urmate în toate fazele, de la producţia primară la administrarea către consumator, face excepţie producţia primară pentru uzul domestic privat şi prepararea acelui uz care nu intră domeniul siguranţei alimentelor.

Obiectivele principale sunt protejarea vieţi şi a sănătăţi consumatorilor, orientându-i pe aceştia într-o alegere conştientă şi informată a alimentelor, ajutând astfel la protejarea şi bunăstarea animalelor, plantelor şi a mediului.

Unul dintre elementele acestei reguli care iesă în evidenţă în faţa autorităţilor legale e însăşi regulamentul în sine. Fiind de aplicare generală este capabil de a reda obligaţii în manieră imediată tuturor destinatarilor; evidenţiază imediat intenţia de a face o schimbare unitară sistemului, plecând desigur de la conceptul aliment.

În conformitate cu Art. 2 prin aliment sau produs alimentar se înţelege “orice produs sau substanţă, indiferent dacă este procesat integral, parţial sau neprocesat, destinat consumului uman ori preconizat a fi destinat consumului uman. Alimentele includ şi băuturile, guma de mestecat şi orice altă substanţă, inclusiv apa încorporată intenţionat în alimente în timpul producerii, pregătirii sau tratării acestora.” Printre alte definiţii ilustrate succesiv ies în evidenţă concepţiile de “risc” şi “analiza riscului”, pentru evaluare, gestiune şi comunicare.

În conformitate cu Art. 3 prin risc se înţelege “probabilitatea apariţiei unui efect nociv pentru sănătate, precum şi severitateaacestui efect, ca urmarea a expunerii la un pericol”;
pericol se referă la “un agent biologic chimic sau fizic ori o stare a acestuia, prezent în alimente sau în hrana pentru animale, cu potenţial de a cauza un efect nociv pentru sănătate”. Riscul alimentar poate avea diverse grade de severitate (minor, mediu şi major) ca şi consecinţă a prezenţei unui pericol in aliment, care arată toate posibilele cauze ale bolilor din cauza contaminări alimentelor in mod natural (prin bacteria salmonela), cu substanţe chimice (ca dioxina) sau fizice (prin prezenţa de sticlă). Prin analiza riscului se înţelege procesul care cuprinde trei componente intercorelate:

Evaluarea riscurilor (Risk assessment): se bazează pe procesul ştiinţific format din patru etape, şi anum: identificarea pericolului (hazardului) caracterizarea pericolului, evaluarea expunerii şi caracterizarea riscului;

Gestiunea riscurilor (Risk management): constă în procesul, distinct de evaluarea riscului, ce ţine de aprecierea diferitelor politici posibile, în consultarea cu părţile interesate, ţinând cont de evaluarea riscului şi alţi actori posibili şi, dacă se impune, de selectarea măsurilor adecvate de prevenţie si control;

Comunicarea riscurilor (Risk communication): este schimbul interactiv de informaţii şi opinii, pe parcursul derulării analizei riscului, cu privire la pericole şi riscuri, la factorii corelaţi riscurilor şi la percepţia riscului, dintre evaluatorii riscului, managerii riscului, consumatori, operatorii din industria alimentară şi din domeniul hranei pentru animale, mediile universitare şi alte părţi interesate, incluzând explicarea rezultatelor evaluării riscului şi a bazei deciziilor de gestiune a riscului.

Cele trei componente intercorelate între ele, oferă o metodologie sistematică pentru a defini măsuri sau alte acțiuni de protecție a sănătății, în mod eficient, proporţionate şi orientate cu precizie. Mare importanţă are principiul de trasabilitate înţeleas ca instrument pentru protecția siguranței alimentare constând în posibilitatea identificării şi urmăririi, pe parcursul tuturor etapelor de producţie, procesare şi distribuţie, a unui aliment, a hranei pentru animale, a unui animal destinat pentru producţia de alimente sau a unei substanţe care urmează ori care poate fi încorporată într-un aliment sau în hrana pentru animale, ce permite să intervină în mod selectiv în situațiile de criză si urgenţe alimentare cu măsuri specifice și precise, pentru a evita neplăcerii nejustificate.

Avem de a face cu una dintre cele mai importante exemple, în acest domeniu, de reconciliere a situațiilor juridice subiective primare demne de protecţie, în care există dreptul la
sănătate și dreptul la libertatea de inițiativă economică și libera circulați a mărfurilor în cadrul UE. E necesară si clarificarea principiului de precauţie care este conectat direct la posibilitatea de efecte dăunătoare asupra sănătății și a incertitudinii științifice.

În primul rând trebuie subliniat faptul că posibilitatea unor efecte dăunătoare nu reprezintă încă un risc, ea este exprimată în gradul ridicat de posibilitatea apariției a unui efect nociv pe baza unor informații științifice disponibile, a cărui minoră sau majoră validitate şi unicitate ce implică o certitudine minoră sau majoră a prezenţei unui pericol. De asemenea, pentru a arăta cum, în contextul subiectului, relevanța incertitudini științifice a elementelor și a informațiilor pentru evaluarea riscurilor, presupune de fapt aplicarea unui mecanism pentru prevenirea și eliminarea riscului adoptat, de asemenea, în cazul disponibilităţii informațiilor științifice insuficiente și/sau inadecvate pentru a sprijini identificarea și evaluarea unui pericol.

În Art. 14 sunt clarificate cerinţele pentru siguranţa alimentelor și după determinarea faptului că nu pot fi puse pe piață aceste produsele alimentare nesigure, sunt denumite
alimente dăunătoare sănătății sau improprii consumului. Această regulă areşi responsabilitatea nu doar de a determina dacă un aliment este dăunător sau nu, în ceea ce priveste efectele sale asupra sănătăţii, atât pe termen scurt cât şi pe termen lung, dar şi pentru condiţiile de uz normal, informaţiile furnizate consumatorilor şi de sensibilitatea deosebită a unor consumatori.

Este considerat însă inadapt, alimentul considerat inacceptabil consumului uman, find contaminat de factori externi, sau modificat prin alterare, deteriorare sau degradare.

Dacă produsele alimentare nesigure fac parte dintr-un lot, şarjă sau transport de alimente din aceeaşi clasă ori cu aceeaşi descriere, se va presupune că toate alimentele din respectivul lot, şarjă sau transport sunt nesigure. Într-un mod asemănător, hrana considerată nesigură nu trebuie pusă pe piaţă sau utilizată în hrana animalelor destinate producţiei de alimente. Acelaşi articol introduce primatul legislaţiei comunitare în definirea unui produs alimentar ca şi sigur în temeiul legislației naționale, de fapt doar ”în lipsa unor dispoziții specifice un aliment e considerat sigur dacă este în conformitate cu dispozițiile speciale ale legislației alimentare interne ale statului membru pe al cărui teritoriu sunt comercializate”.

În Art. 10 este stabilit principiul informativ, în cazurile în care există motive de suspiciune cu privire la existenţa unui risc pentru sănătatea umană sau animală, determinat de un aliment ori hrană pentru animale, în funcţie de natura, gravitatea şi aria de cuprindere a acestui risc, autorităţile publice competente în domeniu iau măsurile necesare în vederea informării populaţiei cu privire la natura riscului, prin identificarea cât mai exactă a alimentului sau hranei pentru animalele respective ori tipului de aliment sau hrană pentru animale, a riscului pe care îl poate prezenta si a măsurilor care se vor lua în vederea prevenirii, reducerii sau eliminării acelui risc. Principiul informativ este desigur un instrument pentru protecţia eficientă a dreptului la sănătate și scopul aceluiaşi, identificat în voința de a obține și de a consolida încrederea consumatorilor în ceea ce priveşte legislația alimentară și sistemul de aplicare a acesteia.

Cu toate acestea, nu poate decât să trezească suspiciune asupra gradului de incertitudine a riscului, care trebuie să fie verificat pentru a garanta difuziunea informațiilor, informaţii ce vor influența cu siguranță alegerile consumatorilor în ceea ce privește un anumit produs sau un brand.

Conform Legislație și a tuturor principiilor și obligațiilor stabilite in ea, se aplică tuturor operatorilor de pe piața comună, indiferent de dimensiunea lor, iar autoritățile naționale au sarcina de a monitoriza și verifica îndeplinirea acestora, precum și aplicarea de sancțiuni sau de măsuri represive, care trebuie să fie eficiente, proporționale și descurajatoare.

Odată cu regulamentul CE a fost infiinţată şi Autoritatea Europeana pentru singuranţa alimentelor (European Food Safety Authority), care este o Agenţie Europeană, în Italia are sediul la Parma, şi în conformitate cu Art. 22: “furnizează consultanță științifică și sprijin științific și tehnic pentru legislația alimentară și politicile Comunității în toate domeniile care au un impact direct sau indirect cu privire la siguranța alimentelor și hrănii. Aceasta din urmă furnizează informații independente referitoare la toate chestiunile din aceste domenii și e responsabilă de comunicarea riscurilor.”

EFSA colaborează direct cu autorităţile naţionale şi e disponibilă consultării de către parţile interesate, şi are responsabilitatea de a valuta şi comunica toate riscurile care au legătură cu lanţul alimentar.

Autoritatea Europeană pentru siguranţa alimentelor a fost înfiinţată datorită unor serii de urgenţe alimentare care au avut loc la sfarşitul anilor ‘90, face parte dintr-un program destinat îmbunătăţirii siguranţei alimentare în UE şi asigurării unui nivel ridicat de protecţie a consumatorilor.

Ca organism responsabil pentru evaluarea riscurilor, elaborează avize științifice și oferă o consultanţă clară și de specialitate, pentru a oferi o bază solidă in activitatea legislativă în definirea politicilor în Europa, și pentru a permite Comisiei Europene, Parlamentului European și a Statelor membre UE de a lua decizii în timp util, și de a gestiona eficient riscurile.

Sfera de competenţă a EFSA include siguranța alimentelor și a hranei, alimentaţia, bunăstarea și sănătatea animalelor, și protecţia a sănătăţii plantelor. Cu siguranță legislația cu privire la o chestiune atât de delicată, nu poate decât avea ca pivot consumatorul și siguranţa sa, și desigur că acest punct este confirmat în teza instituţiei de către Comisia Europeană, de o rețea de centre pentru consumatori, care se ocupă de sortarea informațiilor și care oferă sprijin consumatorilor in prezentarea de plângeri.

Fiecare stat membru, în plus față de control și sancțiuni, e dotat cu un centru coordonat pe plan european, care se ocupă îndeaproape de problemele unei categorii “slabe” în fața numeroaselor interese economice ce reglementează sistemul de astăzi.