Ordinul European de Protecţie : în sfârşit o justiţie “europeană”?

1) PROMISIUNE

Recent a fost adoptat Decretul Legislativ nr. 9 din 11 Februarie 2015, ce recunoşte şi introduce în legislaţia naţională prevederile Directivei italiane 2011/99/UE a Parlamentului European şi a Consiliului, cu referire la "recunoaşterea reciprocă a efectelor măsurilor de protecţie adoptate de Instanţele Statelor membre, în măsura în care aceste dispozitii nu contrazic principiile supreme ale drepturilor fundamentale constituţionale, a libertaţii si a unui proces just" (Art. nr. 1). 

Scopul Organelor Europene a fost de a standardiza şi a face efective efectele măsurilor adoptate de diferite Instanţe în diferite State Membre de pe tot teritoriul Uniunii Europene. Cooperarea între ţări, atât în materie civilă cât şi penală, este reglementată de articolele 81-86 TFUE; prin urmare, este evidentă valoarea fundamentală dată acestui principiu, considerat fundamental pentru funcționarea corespunzătoare a Uniunii.

Prezenta directivă face eficient criteriul de recunoaştere reciprocă a hotărârilor şi deciziilor judiciare şi armonizarea legilor şi a reglementărilor Statelor Membre. 

2) ORDINUL EUROPEAN DE PROJECŢIE ŞI MĂSURA DE PROJECŢIE

Decretul legislativ nr. 9/2015 introduce noutăţi relevente, ca ordinul european de projecţie, definit in Art. nr. 2 a precedentulu i decret ca "decizie adoptată de o autoritate judiciară sau echivalentă a unui stat membru în legătură cu o măsură de protectție, pe baza căreia o autoritate judiciară sau echivalentă a altui stat membru adoptă măsura sau măsurile corespunzătoare în temeiul propriei legislații naționale în vederea continuării asigurării protecției persoanei protejate care are reședința sau declara dorinta de a avea resedint în acel stat". Articolul nr. 2 prezintă pintre alte definiţii si cea a măsurii de protecție ca "o decizie în materie penală, adoptată în statul emitent în conformitate cu legislația națională și procedurile sale, prin care una saumai multe dintre interdicțiile sau restricțiile menționate la articolul 5 sunt impuse unei persoane care represintă un pericol pentru a proteja o persoană protejată de o faptă penală care i-ar putea pune în pericol viața, integritatea fizică sau psihologică, demnitatea, libertatea personală sau integritatea sexuală".

Victima are apoi posibilitatea de a solicita un ordin european de protecție, în conformitate cu Art. nr. 4 ce introduce în art. 28 2-quater di Codul de procedură penală (c.p.p.), un nou alineat 1-bis prin care se prevede ca victima sa fie informată cu privire la emiterea cereii unui astfel de act, eliberat, de un judecător, care are una dintre măsurile de precauție prevăzute la articolele 282-bis din c.p.p (La distanţă de casa familiară) si 282-ter c.p.p. (Interzicerea aproprierii de locurile frecventate de victimă). În aceste cazuri instanţa prevede "la cererea persoanei protejate care pretinde să rămână sau sa aiba reșesința într-un Stat Membru sau care demonstrează intenția de a locui sau de ședere într-un alt Stat Membru".

3) COMPETENŢE CERINŢE ŞI PROCEDURĂ 

Articolul nr. 6 al decretului ce ţine de competenţa Ministerului de Justiţie prevede, de îndată ce cererea de protecţie reprezent ând ordinul de protecţie este emisă de un judecător, acesta trebuie transmis autorităţiilor competente ale Statului de executare prin orice mijloace adecvate pentru confirmarea autenticităţii documentului". În cazul respingerii de către autoritatea competentă a Statului executant, în recunoaşterea unui ordin european de protecţie, Ministerul Justiţiei trebuie să furnizese, fără întârz iere, o notificare la Autoritatea Judiciară care a emis măsura de protecţie în scopul comunicării acestei persoanei protejate. 

Pentru sistemul juridic italian, responsabilă de recunoaşterea unui ordin european de protectie este Curtea de Apel, în al carui district persoana protejată, prin cerere, a declarat că locuieşte sau că are reşedinţa sau a afirmat intenţia de a locui ori de a av ea reşedinţa in acel district (Art. nr. 7). 

Legea prevede şi cerinţele luate în considerare până la leliberarea ordinului de protecţie de către Curtea de Apel. Articolul nr. 9 descrie când măsura de protecţie nu poate fi emisă:

a) ordinul european de protecție nu este complet sau nu a fost completat în termenul stabilit de către autoritatea competentă a Satului de executare;

b) măsura de protecție cuprinde obligații care nu aparțin măsurilor de precauție din Art. nr. 282-bis și Art. nr. 282-ter din c.p.p;

c) măsura de protecție se referă la un act care nu constituie o infracțiune în conformitate cu dreptul Statului de executare;

d) protectția are la bază executarea unei pedepse sau a unei măsuri care, în conformitate cu dreptul Statului de executare, face obiectul unei amnistii și se referă la un act sau la un comportament care intră în domeniul său de competență, în conformitate cu dreptul respectiv;

e) faptele pentru care a fos emis ordinul de protecţie puteau fi judecate în Italia şi a fost deja verificată extinderea dilitului sau a pedepsei;

f) pentru faptele pentru care a fost emis ordinul de protecţie prezintă hotărârea de a nu sa inceape urmarirea penală, cu exepţia cazului in care se cere aplicare condiţiilor prevăzute de Art. 434 c.p.p. pentru revocarea hotărârii;

g) este conferită imunitate de către legea italiană;

h) măsura de protecţie a fost aplicată de către un Stat extern pentru o persoană care, în momentul luării deciziei de către Comisie, nu era constituită infracţiune în conformitate cu legea italiană;

h) măsura de protecţie a fost aplicată de către un Stat extern pentru o persoană care, în momentul luării deciziei de către Comisie, nu era constituită infracţiune în conformitate cu legea italiană;

i) măsura de protecție este în legătură cu o infracțiune care, în conformitate cu legea italiană, este considerată a fi fost săvârșită în întregime sau înt-o măsura semnificativă pe teritoriul acestuia. 

4) ÎNCĂLCAREA ORDINULUI DE PROTECŢIE ŞI CONCLUZII

Articolul nr. 10 cuprinde măsurile ce trebuiesc luate în cazul in care ordinul de protecţie nu este respectat. E responsabilitatea celor de la Investigaţii Criminale de a informa Procurorul General şi Preşedintele Curţii de Apel de încălcarea ordinului. În cazul încălcării ordinului de protecţie, Curte de Apel poate adopta o măsură mult mai restrictivă, care va trebuie aplicată în decurs de maxim 30 de zile. Desigur, va depinde de Autorităţiile Judiciare, care au emis măsura de precauţie in ţara respectivă, posibilitatea anuluării, suspendării sau modificării măsurii restrictive mai sus menţionată (Art. nr. 11 din Decret). În astfel de cazuri, Curtea de Apel va pune în aplicare aceste modificări pe teritoriul italian. 

Prin urmare, măsurile directivei sunt destinate simplificării relaţiilor dintre Aurorităţiile Judiciare ale diferitelor State Membre; face astfel ca măsurile restrictive pentru repctarea libertăţii personale să devină eficiente în toată Europa. Acum va depinde doar de personalul judiciar, de la magistraţi la cei de la Investigaţii Criminale realizarea bunelor intenţi ale directivei. .