"Medicii ascund greşelile lor sub pământ, judecători în închisoare.” (Edoardo Mori, judecător)

Comparăm des sistemul nostru cognitiv cu o maşinărie perfectă, infailibilă. Cu toate aceastea, studii ştiinţifice importante au arătat că, din cauza limitării memoriei noastre (în special memoria pe termen scurt) recurgem la o simplificare tehnică a gândirii (euristică) şi nu folosim întotdeauna în mod corect metodele de raţionament care sunt necesare în cadrul juridic (metoda deductivă şi inductivă).

În particular, metoda inductivă sau modelul baconian, este un proces cognitiv care porneşte de la particular pentru a ajunge la general. Deobicei aceasta metodă este asociată cu ştiinţele empirice, în care omul de ştiinţă porneşte de la observarea de detalii şi fenomene concrete pentru a ajunge la formularea de legi generale şi universale capabile de a explica şi alte fenomene similare.

Juristul italian Michele Taruffo, scriitor al volumului “La semplice verità” (Simplul adevăr), a dezvoltat modelul de inferenţă inductivă, în care judecatorul pentru a elabora o inducţie are următoarele opţiuni:

• utilizarea de dovezi ştiinţifice;

• folosirea noţiunilor de experienţă comună, care se disting în:

  • legi ştiinţifice universale;

  • generalizări care nu sunt universale dar au caracter ridicat de probabilitate;

  • Id quad plerumque accidit

  • generalizări neesenţiale, adică empirice, care nu au fost confirmate.

Conform scriitorului Taruffo, erorile inerente în aplicarea modelului pot fi rezolvate prin metoda contradictorie în timpul procesului. În anumite privinţe, acest model se dovedeşte a fi insuficient, deoarece nu explică cum funcţionează mintea noastră şi de ce comitem erori în folosirea dovezilor ştiinţifice.

În procesul penal, un punct proeminent este recoltarea dovezilor ştiinţifice, adică luare în considerare a impactului determinat prin investigaţia făcută pe baza elementelor ştiinţifice si tehnologice, în procedeul probator. Problema pusă este necesitatea de a integra achiziţia dovezilor ştiinţifice cu materialul deja aflat în posesia instanţei.(1)

Integrarea corectă a informaţiilor ştiinţifice între materialele deja obţinute se poate face aplicând teorema lui Bayes, care oferă un model prin care se poate stabili dacă o persoana a actualizat în mod optimal părerea sau probabilitatea iniţială (cu prioritate) în funcţie de cantitatea de informaţii primite treptat.(2)

Din păcate, nu totul e atât de simplu.

Ştiinţele cognitive au ajuns să demonstreze faptul că raţionamentul uman este controlat de două sisteme:

• primul sistem sau sistemul implicit, include comportamente instinctive despre care se crede că sunt programate de la naştere atât la om cât şi la animal. Acolo ele cuprind procedeele caracterizate de procesarea rapidă.

• al doilea sistem sau sistemul explicit, a evoluat mai recent şi aparţine doar fiinţelor umane. E caracterizat de procese lente şi laborioase.

Coexistenţa acestor două sisteme (două minţi ce lucrează pentru raţionament) explică erorile din procesul de integrare a informaţiilor disponibile. Dovezile ştiinţifice oferă o informaţie reală şi evidentă solicitând astfel primul sistem, care tinde să răspundă în mod automat. Acest lucru poate duce la neluarea în considerare a tuturor informaţiilor posibile şi în provocarea de erori, ca aberaţiile acuzatorului.

Vom încerca să realizăm ceea ce a fost spus până acum prin recurgerea la anumite cazuri jurisprudenţiale bine-cunoscute de mulţi dintre noi.

Procesul lui O.J Simpson, jucător de fotbal american şi actor, este cel mai important caz american pe această temă. În anul 1995, juriul a declarat celebrul fotbalist Simpson nevinovat de uciderea soţiei sale, Nicole şi amantului ei, Ronald Goldman, după 253 de zile de studiu şi 126 de texte examinate, cu toate că existau dovezi copleşitoare ce demonstrau vina lui Simpson(3). Celebrul avocat penal Dershowitz, împreună cu apărătorii lui Simpson, a fost capabil de a elimina acuzaţia argumentând că violenţa în familie a dus la crimă. Dershowitz a afirmat că într-un proces de crimă nu pot fi considerate ca dovezi maltratarea şi bătăile în familie. În susţinerea tezei sale, avocatul penal a declarat că, în fiecare an în America 4 milioane de femei sunt bătute de soţii şi partenerii lor de viaţă, dar dintre toate acestea doar 1500 sunt ucise ulterior. Împărţind numărul de femei ucise la numărul de femei maltratate se obţine un procent infim (0,04%) aparţinând femeilor maltratate ucise ulterior. Dar este corect acest calcul? Nu, deoarece se consideră doar clasa “femeilor maltratate” şi se omite faptul esenţial constituit de “femeile maltratate de parteneri lor şi ucise ulterior”. Consultând datele anuale ale criminalităţii americane, din 100.000 de femei bătute de soţii lor, 40 sunt ucise de aceştia şi 5 de altcineva. Rezultă de aici că din 45 de crime, procentul femeilor ucise de soţii lor este de 90%!

Acesta este un exemplu tipic de “aberaţie a acuzatorului”, această eroare e constituită de identificarea probabilităţii corelării cauzale (4), cu probabilitatea de nevinovăţie a învinuitului.(5)

Pe aceasta eroare cognitivă se bazează şi argumentul lui Francesca Poggi (profesoară asociată în cadrul Departamentului de Ştiinţe Juridice a Universităţii din Milano, Italia) în favoarea lui Massimo Bossetti, acuzat de uciderea lui Yara Gambiarasio (din “Lege şi chestiuni publice”, 2010). Dovada cheie pe care se bazează acuzaţia constă în compatibilitatea ADN-ul lui Bossetti cu cel găsit pe corpul victimei. Considerarea testelor ADN ca probe într-un proces penal au fost admise de către Curtea Supremă Italiană în anul 2004, afirmând că “rezultatele studiului efectuat pe ADN-ul genetic, având în vedere numărul foarte mare a datelor statistice de confirmare, e infimă posibilitatea unei erori, care nu depinde de simple elemente circumstanţiale în confomitate cu Art.1992 cpp, al doilea alineat”. Pur şi simplu poate fi privit ca un test, şi prin urmare, suficient pentru al condamna pe Bossetti.

Cu toate acestea, în testul ADN există şi zone gri, care ar putea pune la îndoială fiabilitatea acestuia şi a rezultatelor sale. Dar în cazul prezentat aici cum se face un test ADN? În general, pentru a stabili dacă o persoană poate fi autorul unei anumite infracţiuni, se compară ADN-ul acestei persoane cu cel găsit la locul crimei sau pe corpul victimei, printr-un proces, asemănător cu cel al amprentelor digitale, ce se numeşte amprentă genetică. Din moment ce, doi indivizi oarecare, care nu au nici un grad de rudenie, au în comun aproximativ 99,9% din patrimoniul genetic, comparaţia implică doar anumite secţiuni ale ADN-ului, numite loci: secvenţe monotone (adică au o repetare aleatorie a unei perechi de bază), nu conţin proteine, şi variază de la individ, cu o probabilitate de potrivire aleatoare, care este în jur de 0,0001%. După un proces complicat, în care, printre altele, se iau rezultatele care vor fi comparate la randul lor cu alte rezultate de la diverse laboratoare dupa ce au fost purificate de părţiele corupte şi contaminate, se compară genotipurile. În cazul în care, aceştia coincid în întregime sau aproape (ca în cazul lui Bossetti) se spune că ADN-urile corespund.(6) Dintr-o analiză superficială a rezultatelor se poate afirma că posibilitatea ca potrivirea să fie cauzală este una la un miliard. Dar greşeala, afirmă profesoara Poggi, pare a fi alta. Şi în acest caz apare aberaţia acuzatorului, afirmând că inculpatul ar putea fi nevinovat, deşi sursa materialului genetic provine de la el. Deci, chiar dacă ADN-ul găsit la locul crimei (sau pe corpul victimei) aparţine învinuitului, asta nu implică faptul că este vinovat, ar putea, foarte bine, exista alte explicaţii pentru această constatare.

În ciuda rezistenţei experţilor, posibilităţile unui rezultat fals pozitiv – adică existenţa unei erori in testarea ADN-ului – pot varia în: probleme tehnice ca funcţionarea defectuasă a unei enzimi sau echipamentului folosit; erori umane, de la o posibilă contaminare, la o interpretare greşită a genotipului. Chiar în cazul Simpson, mai sus menţionat s-a arătat că posibilitatea unor rezultate fals positive e în jur de 1% (departe de potrivirea cauzală, una la un miliard!). Mai mult decât potrivire cauzală, apărarea poate apela la posibilitatea de a fi în faţa unui rezultat fals positiv (7).

În cazul lui Yara Gambirasio, coincidenţa iniţială a fost de asemenea doar parţială (deşi au fost comparate 18 mii de persoane), iar inculpatul se pare că a fost prins doar după o căutare aventuroasă a rudelor acestuia. Acest tip de investigaţii familiale, ce tind a da înapoi, pornesc de la mostrele a mii de persoane, dar nu este o noutate, deşi e considerat deosebit de vulnerabil la erori statistice.

De fapt, testul ADN este de o importanţă vitală, numai dacă e luat în considerare împreună cu toate celelalte indicii. În cazul omicidiului Yarei există şi alte circumstanţe care au condus la arestarea inculpatului ca: prezenţa acestuia în apropriere de locul crimei în ziua omicidiului, cât şi de exemplu, faptul că suspectul este zidar ca şi asasinul, lucru atestat de numeroase piste. Verificând toate acestea, devine mai plauzibilă confirmarea ADN-ului, nefiind o coincidenţă: dar cât de mulţi oameni cu acelaşi profil ADN, ar putea fi, de asemenea, în concordanţă cu restul scenariului criminal? Există o serie de întrebări deschise a căror raspunsuri se vor afla pe parcursul procesului, sperând că mass media nu se va amesteca.

(1) U.E. 2008, La prova scientifica in materia penale. Sintesi dei lavori presentati da Jean-Marie HUET, Direttore degli Affari Criminali e delle Grazie: 'Anche il prof. Champod ha confermato nella sua presentazione la necessità di osservare una grande circospezione nel recepire questa prova scientifica che è necessariamente relativa ed ha un valore di probabilità. Il suo intervento ci ha consentito di misurare meglio gli obiettivi legati all'integrazione della prova scientifica in campo penale. Il relatore ha richiamato (...) la nostra attenzione sulla necessità che ogni attore della procedura, che si tratti di autorità giudiziarie o di esperti, sia perfettamente consapevole del ruolo da svolgere a livello di raccolta della prova o del suo utilizzo nella procedura e dell'esigenza di non oltrepassarlo. La parola dell'esperto non deve essere considerata come una verità assoluta ma come elemento sottoposto all'apprezzamento dell'autorità giudiziaria (...). 

(2) Carlo Bona, Rino Rumiati, Psicologia cognitiva per il diritto. Ricordare, pensare, decidere nell'esperienza forense, il Mulino, 2013, p.110.

(3) Il guanto che faceva coppia con il guanto insanguinato che giaceva abbandonato vicino ai due cadaveri era stati trovato nel cestino di casa Simpson.

(4) Ovvero la probabilità che un individuo risponda alle caratteristiche note del colpevole.

(5) La probabilità che un individuo non sia colpevole nel caso in cui corrisponda punto per punto a tutte le caratteristiche note di chi ha commesso il fatto.

(6) Link

(7) Nel Regno Unito, le ricerche effettuate nelle banche dati di profili del dna davano, da dati ufficiali, un risultato ambiguo nel 27,6% dei casi, infatti i casi di persone arrestate per sbaglio sulla base del solo test del dna si sprecano.