Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a luat, în sfarsit, o hotarâre, în ceea ce priveşte litigiosul sistem italian pentru profesori suplinitori, după ani de contestaţii în tribunalele italiene a acestor aşa numite contracte “precare”. Această sentinţă tinde să influenţeze şi urmatoarea sentinţă, asteptată de Curtea Constituţională Italiană. Curtea Europeană a evidenţiat cum managementul italian a contractelor precare în şcolii nu respectă normele europene, deoarece nu prevede măsuri de contracarare a utilizării abuzive a contractelor pe perioadă determinată, ce tind să se repete, nepermiţând astfel angajarea definitivă într-un timp prevăzut în mod normal.
Aspectul cheie care apare în cerinţele contractelor pe perioadă determinată este “motivul obiectiv”, deoarece acordul-cadru din 1999 cu privire la munca pe durată determinată – anexată la Directiva 1999/70/CE - impune Statelor Membre să reînnoiască contractele pe perioadă determinată, indicând doar motivul acelei reînnoiri în mod explicit, sau prin fixarea în avans, a duratei totale maxime a contractelor sau a numărului de reînnoiri. Acordul se aplică tuturor sectoarelor, atât publice cât şi private, iar pentru a fi eficient trebuie sa includă sancţiuni care să fie “proporiţionate, eficiente, cu scopul de a descuraja”.
În aplicarea respingerii de către UE, a intervenit şi Justiţia Italiană, în mod particular Judecătorul din Secţiunea Muncii a Tribunalului din Sciacca, prin sentinţa 252 din această lună, condamnând la plată Ministerul Educaţiei Italian în favoarea unui cadru didactic, care a apelat la instanţa de judecată în vederea despăgubiri pentru anii de vechime corespunzător “egalităţii de tratament în comparaţie cu personalul permanent” cât şi retribuirea perioadelor nemuncite de la un contract la altul.
Judecatorul a respins cererea în vederea schimbării raportului de muncă din determinat în nedeterminat (considerând principiul de auto-organizare în domeniul serviciilor publice ca fiind o responsabilitate specifică fiecarui Stat Membru), dar a aprobat cererea de despăgubire considerată admisibilă şi în conformitate cu normele europene şi constituţionale, incluzând în aceasta compensarea lipsei de recunoaştere a vechimii în muncă, neplata perioadelor în care nu a lucrat, al treisprezecelea salariu, şi daca vor fi dovedite, daune pentru pierdere altor oportunităţi de muncă.